(CP) Șapte proiecte de mediu din București se vor desfășura pe parcursul unui an, prin finanțarea din cadrul Platformei de mediu
(CP) Șapte proiecte de mediu din București se vor desfășura pe parcursul unui an, prin finanțarea din cadrul Platformei de mediu



15 noiembrie 2022, București | Comunicat de presă |

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING Bank România, anunță susținerea a trei proiecte de mediu pentru al doilea an consecutiv și, alături de FAN Courier, finanțarea a patru noi proiecte din comunitate, care susțin creșterea calității spațiilor verzi din București.

Bucureștiul devine un oraș sufocat de lipsa de verdeață și deconectat de la natură, ceea ce contribuie la poluare, stres, creșterea temperaturii, spațiu restrâns pentru recreere și sport. Trăim împreună în Capitala în care sunt mai multe autoturisme decât copaci. De aceea, spațiile verzi urbane, deschise comunității, sunt o prioritate pentru Platforma de mediu pentru București în următorul an și sunt tema principală pentru runda a doua de finanțare.

Proiectele selectate, care vor primi finanțare și suport pentru un an, sunt descrise mai jos:

  1. „Natura dintre blocuri” (Asociația Parcul Natural Văcărești) deschide către comunitate o nouă zonă naturală urbană, Pajiștea Petricani (zona Tei-Romsilva). Pentru a aduce oamenii în zonă, fără să înlăture natura, proiectul include un traseu tematic, 5 noi zone documentate (din cele aflate în proprietate publică) și o comunitate de practică care să susțină, pe termen lung integrarea biodiversității în planificarea și administrarea urbană și să transforme modul în care ne raportăm la zonele naturale semi-sălbatice din orașe. Proiectul a primit o finanțare de 231.520 lei.
  2. „Grădina cu Povești” (Asociația P.A.V.E.L) înseamnă transformarea unui teren viran și arid într-o grădină terapeutică și multisenzorială în curtea Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Al.
    Trestioreanu” București, chiar în fața secției de Oncopediatrie. Având în vedere impactul negativ al bolii oncologice și nivelul de anxietate al pacientului spitalizat, grădina va fi amenajată pe o suprafață generoasă de 1.143 mp. Proiectul a primit o finanțare de 122.400 lei.
  3. „ROOTS – Grădini urbane” (Asociația Culturalis) aduce conștiința civică și ecologică în cartierul Titan. Vor fi amenajate două grădini de bloc, fiecare cu stație proprie de compostare.
    Cu implicarea vecinilor și a autorităților locale se vor desfășura ateliere educative pentru familii. Proiectul este unul pilot, documentat, pentru ca cele două spații să devină centre de
    învățare și împărtășire de experiență și modelul să fie replicat și în alte grădini de bloc. Proiectul a primit o finanțare de 62.500 lei.
  4. „Împreună în grădina de lângă bloc” (Grupul de inițiativă Floreasca Civică) are două componente: reamenajarea spațiilor verzi dintre blocuri, din curtea școlii și a grădiniței și din
    fața dispensarului din cartierul Floreasca și acțiuni de împădurire pe malul lacului din imediata apropiere a Căii Floreasca. Valoarea finanțării este de 83.580 lei.

Proiectele vor fi evaluate integral la finalul anului de implementare, urmând ca în baza rezultatelor obținute și a capacității Platformei de mediu pentru București de a atrage fonduri, să se negocieze
și semneze următoarea etapă de finanțare. 
La fel s-a întâmplat și cu proiectele din prima rundă de finanțare, care vor fi susținute pentru al doilea an consecutiv de inițiatorii Platformei, Fundația Comunitară București și ING Bank România:

  1. După ce în primul an a fost cartată vegetaţia din zonele cheie (Dâmbovița pe culoarul Mihai Bravu-Glina, Parcul Natural Văcărești), s-a elaborat strategia de amenajare ecologică a
    culoarului și un traseu tematic de biodiversitate în pădurea Băneasa, proiectul ”Traversăm prin verde” (Asociația Parcul Natural Văcărești) primește și în acest an o finanțare de 100.000 lei. Cu aceste fonduri, se amenajează zonele pilot pentru crearea unui culoar ecologic pe malul drept al Dâmboviței, între Mihai Bravu și Glina.
  2. În primul an al proiectului „aerlive.ro” (Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis) au fost montați 20 de senzori noi, a fost realizat raportul anual al calității aerului din București și trei
    propuneri de politici publice dezvoltate colaborativ, cu grupurile civice. Continuarea finanțării permite finalizarea aplicației de mobil pentru monitorizarea calității aerului din București și două campanii de monitorizare a calității aerului și de conștientizare a efectelor poluării asupra organismului uman. Valoarea finanțării acordate este de 100.000 lei.
  3. „Verde citadin” (Asociația CSR Nest) este proiectul care a organizat 10 ateliere de grădinărit și un târg de economie circulară, două construcții pe pereți verzi în zona Pieții Mureș și două grădini pedagogice în Buftea și București. În 2023, prin finanțarea de 99.950 lei, celor două grădini pedagogice de anul trecut li se va alătura grădina Colegiului Național I.L. Caragiale.
    Profesorii și responsabilii din liceele care îngrijesc aceste spații vor participa la activități de pregătire și training pentru îngrijirea grădinilor, pentru a asigura sustenabilitatea acestor
    acțiuni.

Despre Platforma de mediu pentru București

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și
Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraș în care
locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu.

Platforma de mediu pentru București este un program dezvoltat în parteneriat cu ING Bank și este deschis implicării tuturor companiilor care vor să participe. Runda a doua de finanțare este sprijinită și de FAN Courier.

Primele inițiative cu care a pornit Platforma de mediu sunt Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în București și proiectele pilot legate de Parcul Natural Văcărești, Aerlive și Verde citadin, care au fost finanțate încă din 2021 și sunt dezvoltate în continuare într-o formă colaborativă.

Despre Fundația Comunitară București 

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de
finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația  Comunitară București este parte dintr-o
mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare  din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați ww.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

Despre ING Bank România

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii 
din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, 
mici antreprenori și persoane fizice. 
Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri. În România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii 
strategici de sănătate financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce își propun susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.

Despre FAN Courier

FAN Courier este o afacere 100% românească și liderul serviciilor de curierat din România încă din anul 2006 și ne dorim să rămânem în continuare partenerul de încredere al tuturor celor care aleg
serviciile noastre, cu aceeași pasiune și dăruire pentru fiecare livrare efectuată. În fiecare noapte, mașinile FAN Courier străbat peste 110.000 de kilometri acoperind 150 de trasee pe întreaga
suprafață a țării. Micșorăm distanțele dintre oameni și nu încetinim niciodată ritmul pentru că avem cei mai dedicați curieri, o echipă minunată, investim și inovăm constant pentru a oferi cea mai bună
experiență clienților noștri.
Credem în implicare socială și în a da înapoi societății, în care compania noastră, FAN Courier, s-a dezvoltat. Susținem prin proiectele noastre, independente și în parteneriat: antreprenoriatul, protejarea mediului și educația în România pe termen lung, pentru că acestea sunt modalitățile viabile prin care societatea noastră se poate dezvolta și progresa sănătos, creând o Românie mai bună și mai puternică.

_____________________________

Contact pentru presă:
Mihaela Gălie, Manager Comunicare, Fundația Comunitară București
Email: mihaela@fundatiacomunitarabucuresti.ro
Telefon: 0753 818 646