Apelul de proiecte al rundei a VI-a s-a încheiat, iar 16 inițiative eligibile intră astăzi în etapa de jurizare. Finanțarea totală disponibilă este în valoare de 500.000 de lei, iar suma cumulata solicitată de organizațiile aplicante este de 3.444.165 lei. Mulțumim specialiștilor care au acceptat să jurizeze, pentru timpul și interesul pe care îl acordă. Juriul are termen până la 17 februarie să selecteze acele proiecte care vor face comunitățile mai reziliente în fața schimbărilor climatice!
Roxana Bojariu- Administrația Națională de Meteorologie
Dr. Roxana Bojariu, doctor în Fizică la Universitatea din București (1999), a sprijinit științific comunitățile de gestionare a dezastrelor și de adaptare, contribuind la dezvoltarea evaluării riscurilor pentru pericolele legate de climă. De asemenea, a fost implicată în planificarea adaptării la schimbarea climtică din România în cadrul echipei Administrației Naționale de Meteorologie, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Dr. Bojariu a fost autor principal al celui de-al patrulea și al cincilea raport de evaluare (AR4 și AR5) al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), autor contribuitor la AR6 și editor referent pentru Raportul de sinteză al AR4. Dr. Roxana Bojariu a coordonat echipe românești în 10 proiecte europene axate pe variabilitatea și schimbarea climei, riscuri climatice și adaptare. Dr. Bojariu este punctul național focal al IPCC.
Alina Kasprovschi- Director executiv la Fundația Comunitară București
Alina este membru fondator al Fundației Comunitare București, pe care o conduce de 13 ani. Crește programe de care orașul are nevoie, dezvoltă mecanisme de strângere de fonduri și lucrează cu companiile pentru a gestiona implicarea lor în comunitate. În această capacitate, a susținut înființarea primului fond de finanțare de mediu al fundației în 2015 și dezvoltarea Platformei de mediu pentru București în 2021. Este absolventă de MBA, la Maastricht School of Management din 2024, cu o teză despre motivațiile companiilor din România de a se implica în comunitate.
Mihail Belu- Sustainability Program Lead la Orange Romania
Mihail Belu coordonează, din vara acestui an, programele de sustenabilitate ale Orange, având o experiență solidă în energie verde și inițiative ESG. A lucrat doi ani la Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) și cinci ani în cadrul Grupului CEZ România, contribuind la promovarea energiei regenerabile. În ultimii trei ani, a implementat proiecte ESG precum calcularea amprentei de carbon, dezvoltarea unui plan de decarbonizare pentru 2030 și atingerea Net Zero până în 2040. De asemenea, a evaluat performanța ESG și a redactat rapoarte de sustenabilitate. Mihail consideră că digitalizarea, energia verde și economia circulară sunt elemente esențiale pentru progres și competitivitate.
Sorin Cebotari- InfoClima
Dr. Sorin Cebotari este un profesionist cu experiență în domeniul climei, care a lucrat în ultimii 9 ani în special pentru a face știința climei și inițiativele politice mai ușor de înțeles și mai populare pentru publicul larg. Sorin a fost bursier Marie Curie în perioada studiilor doctorale în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Cercetarea sa doctorală s-a axat pe studierea impactului energiilor regenerabile asupra dezvoltării regiunilor periferice din România. În 2020, Sorin a fondat proiectul infoclima.ro, care este dedicat comunicării științei privind schimbările climatice către publicul larg. Sorin activează ca și consultant de comunicare strategică în cadrul European Climate Foundation din 2022.
Ionuț Ruscea- Sustainability Consultant
Ionuț este pasionat de protecția mediului de peste 20 de ani. A pornit ca o joacă la cercetași, învățând cum să trăiască în natură, dar fără să lase urme de ”civilizație”, apoi lucrând în ONG-uri de protecția mediului. A fost și organizator comunitar și s-a îndrăgostit de cartierele Bucureștiului ajutând cetățenii să se reprezinte mai bine în fața autorităților. În ultimii ani a făcut pasul către mediul privat să-și testeze cunoștințele, devenind specialist în managementul deșeurilor și economie circulară alături de o echipa de Innovation din Ingka (IKEA). A fondat sustain.ro, un concept store menit să aducă pe piața din România produse sustenabile ca alternativă la ambalajele de unică folosință, iar în prezent este consultant independent in domeniul sustenabilitatii.
Lista proiectelor eligibile:
1. ”Eco Modul – Design și Reziliență pentru Mediu”- Asociația Barză Viezure Mânz
2. ”Injecția sustenabilității în gospodăriile prosumatorilor români”- Asociatia Solar Decatlon Bucuresti (EFdeN)
3. ”BUCUREȘTI 3-30-300: o soluție verde pentru un oraș rezilient”- AsoP București
4. ”Hub pentru Regenerare și Educație Climatică – Viitoruri Reziliente în București”- Asociația Micile Bucurii
5. ”Cittadela Greenway: Building Tomorrow’s Eco-City” – GO OVER ALL LIMITS – TRECI PESTE TOATE LIMITELE
6. ”Soluții Verzi pentru Lumea Copiilor (SLVC) – dezvoltarea și promovarea soluțiilor bazate pe natură” – Asociația Parcul Natural Văcărești
7. ”Grădina Comunitară de la Muzeul Hărților – Spațiu de Reflecție și Reziliență Climatică” – Asociația Alte Abilități – Other Abilities
8. ” Permablitz la Centrul Rezidențial Sfânta Teodora” – Asociația Beehave
9. ”Pădurea Urbană Lacul Morii” – Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
10. ”FeRiCe – Foișorul Rezilienței Climatice” – Fundația UTCB
+ Climato Sfera și Asociația pentru Consum Sustenabil
11. ”GREEN-POCKET: Crearea unui spațiu verde inovativ pentru creșterea rezilienței climatice urbane” – Asociația CSR Nest
12. ”Pereți verzi pentru reziliență climatică în spațiul urban – PV-RCSU” – WorldSkills România
13. ”DAD (Dâmbovița Apă Dulce): Debarcaderul Timpuri Noi” – Nod Makerspace
14. ”Inițiativa de Raportare Verde 2030 – Platforma digitală cu activități la firul ierbii” – Asociația Română pentru Smart City
15. ”București 2035 Youth Living Lab: Viitor. Tineret. Sustenabilitate. Soluții.” – Asociația Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate
16. ”Grădina TEImplici” – Fundația Romanian Angel Appeal
Runda ”Reziliență climatică” este finanțată de ORANGE Romania și este a VI-a rundă de finanțare în cadrul programului strategic Platforma de mediu pentru București, inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank Romania.