Foto: Alex Busuioceanu – Cartierul Floreasca
Perioada de campanie electorală reprezintă o oportunitate pentru societatea civilă pentru a-și promova în spațiul public propriile campanii și a seta agenda electorală, pentru a obține o poziționare fermă pe subiecte de interes public din partea partidelor politice.
Comunitatea Platformei de mediu numără peste 50 de actori din ONG-uri și grupuri civice active pe probleme de mediu în București și Ilfov, parte dintr-un spațiu netru de colaborare care aduce laolaltă societatea civilă, experți din mediul academic și privat, mari companii și businessuri locale, consilieri locali și oameni din administrația publică dispuși să acționeze împreună pentru a găsi soluții la problemele de mediu ale Capitalei
Alegerile locale reprezintă un moment important pentru a promova agenda de mediu a societății civile, pentru a obține angajamente ferme din partea principalilor candidații la primăriile de sector și la primăria generală, pe baza cărora se pot obține schimbările de care avem nevoie pentru un oraș bun de trait.
În urma apelului de finanțare, juriul a decis finanțarea următoarelor proiecte de advocacy electoral implementate de ONG-uri și grupuri civice active în comunitatea platformei:
1) 40.000RON – pentru o inițiativă care definește prioritățile de mediu pentru candidații de la Primăria Capitalei sub forma unui decalog de mediu, în urma unui proces consultativ în cadrul Platformei de Mediu, propusă de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis;
2) 15.000RON – pentru o inițiativă pentru organizarea unei dezbateri electorale cu candidații din Sector 1, în urma unui proces consultativ cu cetățenii și grupurile civice din Sectorul 1, propusă de Asociația Părinți de Cireșari;
3) 15.000RON – pentru o inițiativă pentru elaborare unui Pact Verde pentru Sectorul 2, în urma unui proces consultativ cu cetățenii și grupurile civice din Sectorul 2, propusă de grupul de inițiativă Floreasca Civică;
4) 15.000RON – pentru o inițiativă pentru elaborare unui Pact Verde pentru Sectorul 3, în urma unui proces consultativ cu cetățenii și grupurile civice din Sectorul 3, propusă de Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan.
Despre noi:
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 12 ani, a finanțat peste 800 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 4,7 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.
Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraș în care locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu. Programul a pus la dispoziție un buget în valoare de 3,6 milioane de lei în cadrul a cinci runde de finanțare și a susținut deja implementarea a 13 proiecte de mediu din București și Ilfov.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,4 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri. În România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii strategici de sănătate financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce își propun susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.